Prima       Contact       Harta
Actualizat la: 16.11.2017
 Facebook        Youtube         Flux RSS         Widget Informer      

Prima   -  Serviciul de presă   -  Noutăţi

Noutăţi

 
31.12.2015
Mesajul de felicitare al Domnului Vasile Bîtca, ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, cu ocazia Sărbătorilor de iarnă
Stimați colegi! Sărbătorile de iarnă sunt cele mai importante și așteptate cu mare entuziasm de toată lumea, indiferent de vîrstă. Aceste sărbători ne aduc bucurii și ne amintesc de anii copilăriei, de emoțiile atmosferei de Anul Nou, bradului împodobit,
474     
23.12.2015
Membrii grupului interministerial pe domeniile prioritare SUERD s-a întrunit în ședință
Planul de Acțiuni privind implementarea la nivel național a Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării perioada anilor 2015-2020 a fost discutat ieri, 22 decembrie 2015, în cadrul unei ședințe la Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC).
1138     
   
21.12.2015
"Descentralizarea: calea spre modernizare a Republicii Moldova"
Reprezentanţi ai administraţiei publice centrale și locale, parteneri de dezvoltare și experţi internaţionali s-au reunit, la Chișinău, în cadrul unei conferințe internaționale cu genericul "Descentralizarea: calea spre modernizare a Republicii Moldova".
1023     
18.12.2015
MDRC a finalizat cu succes un nou proiect
Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC) în calitate de beneficiar al proiectului ”Consolidarea capacității instituționale a administrației publice în Republica Moldova în pregătirea Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională a Republicii Moldova pentru anii 2016-2020” a anunțat finalizarea cu succes a proiectului, în cadrul unei întrevederi oficiale desfășurate în Polonia.
1046     
   
08.12.2015
Noi inițiative de colaborare în domeniul dezvoltării regionale
Noi inițiative de colaborare și oportunități de cooperare în domeniul dezvoltării regionale au fost identificate, astăzi, 8 decembrie a.c. în cadrul ședinţei Consiliului de coordonare al asistenţei externe în domeniul dezvoltării regionale şi construcţiilor, desfășurată la Chișinău.
1322     
04.12.2015
O delegație de exeperți a Băncii Mondiale s-a întrunit azi cu viceministrului Ion Stratulat
O delegație de exeperți a Băncii Mondiale s-a întrunit azi cu viceministrului Ion Stratulat
1075     
   
04.12.2015
Atelier de lucru Performanța energetică a clădirilor și mecanisme
Vasile Bîtca, ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor a participat, ieri la atelierul de lucru Performanța energetică a clădirilor și mecanisme, eveniment ce a avut loc în cadrul celei de-a cincea ediții a Concursului Național Moldova Eco Energetică.
987     
04.12.2015
Astăzi va avea loc Gala premiilor Moldova Eco-Energetică
Evenimentul este organizat în cadrul Săptămânii Eco-Energetice și are drept scop premierea celor mai de succes proiecte în utilizarea surselor de energie regenerabilă şi în domeniul eficienţei energetice.
981     
   
03.12.2015
La Chișinău au avut loc consultările publice privind Strategia Națională de Dezvoltare Regională 2016-2020
Astăzi, 3 decembrie 2015, la Chișinău, au avut loc consultările publice pe marginea proiectului Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională (SNDR) 2016-2020. Evenimentul a fost organizat de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC) și susținut de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) prin intermediul proiectului “Modernizarea serviciilor publice locale din Republica Moldova” (MSPL).
1112     
02.12.2015
Mîine, 3 decembrie 2015, marcăm Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități
Ion Stratulat, viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor participă la acțiunea de sensibilizare, dedicată Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, marcată pe 3 decembrie.
891     
   
02.12.2015
Consultări publice pe marginea proiectului Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională 2016-2020
Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC) organizează mîine, 3 decembrie 2015, consultări publice pe marginea proiectului Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională pentru anii 2016-2020.
904     
02.12.2015
Atelierul de lucru "Performanța energetică a clădirilor și mecanisme de sprijin"
Mîine, 03 decembrie 2015, Vasile Bîtca, ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor împreună cu specialiștii ministerului participă la atelierul de lucru Performanța energetică a clădirilor și mecanisme de sprijin.Atelierul de lucru este organizat în cadrul celei de-a cincea ediții a Concursului
720     
   
27.11.2015
Securitatea și sănătatea muncii în construcții subiect de discuție pentru partenerii sociali din ramura construcțiilor
Îmbunătățirea condițiilor de muncă și prevenirea producerii accidentelor de muncă în construcții a constituit subiectul discuțiilor care a avut ieri, la Chișinău.
863     
25.11.2015
Dezbateri publice pe marginea proiectului Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională pentru anii 2016-2020
Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor organizează dezbateri publice pe marginea proiectului Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională (SNDR) pentru anii 2016-2020.
1023     
   
23.11.2015
Firmele de construcție vor să restrîngă lista lucrărilor de construcție obligatorii la darea în folosință a blocurilor
Antreprenorii din construcții solicită modificarea Ordinului nr. 63 din 23.06.2010 prin restrîngerea listei lucrărilor de construcție obligatorii la darea în folosință a blocurilor. Respectarea prevederilor ordinului nominalizat a constituit subiect de dezbatere, la finele săptămînii trecute, în cadrul unei ședințe găzduite la Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor.
991     
20.11.2015
La Chișinău s-a desfășurat a V-a ediție a Simpozionului Național “Dezvoltarea și exploatarea eficientă a sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare” 2015
La Chișinău s-a desfășurat a V-a ediție a Simpozionului Național “Dezvoltarea și exploatarea eficientă a sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare” 2015
457     
   
19.11.2015
Proiect ”Parteneriatul –Cadru pentru Consolidarea Relaţiilor între Comunităţile Locale Române din Stînga şi din Dreapta Prutului”
Autoritățile publice locale din Republica Moldova și autoritățile comunităților locale din România își vor consolida parteneriatul de colaborare în cadrul unui proiect destinat unei administrații moderne.
461     
13.11.2015
Case de locuit gratuite pentru 11 profesori din raioanele Briceni, Drochia şi Rîşcani
Case de locuit gratuite pentru 11 profesori din raioanele Briceni, Drochia şi Rîşcani
1411     
   
12.11.2015
Programul anual de acțiuni pentru anul 2016 a Comisiei Europene pentru Republica Moldova a fost discutat la MDRC
Oficiali ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC) împreună cu reprezentanți ai Comisiei Europene responsabili de cooperarea cu Europa de Est, precum și reprezentanții Delegației Uniunii Europene la Chișinău au discutat astăzi, Programul anual de acțiuni pentru anul 2016 a Comisiei Europene pentru țara noastră.
1063     
10.11.2015
Catalogul de preţuri medii pentru materiale de construcţii
“INCERCOM” anunţă punerea in vînzare a Volumului III (iulie-septembrie) 2015 al “Catalogului de preţuri medii pentru materiale de construcţii” Relaţii la telefonul: 022-77-69-25;
1277     
   
1 2 3 4 5 6 7 8 »»
Arrow Prev

              

                           
                   
                   

                                                         

Arrow Next
      Ridică sus
Telefon de încredere:
(+373 22) 20-45-76
Tel.:(+373 22) 20-45-81
Fax: (+373 22) 22-07-48
  Adresa: MD-2005 mun. Chişinău, str. Constantin Tănase 9

Total vizitatori: 2212183 | Vizitatori ieri: 151 | azi: 5 | Online: 2


Servicii