| |
Prima - Serviciul de presă - Noutăţi - A avut loc conferința ONU cu privire la locuințe și dezvoltare urbană durabilă (Habitat III)
694
În orașul Quito, Republica Ecuador, săptămîna trecută, s-a desfășurat cea de-a a III-a conferință a ONU cu privire la locuințe și dezvoltare urbană durabilă (Habitat III). Obiectivul evenimentului a fost de a consolida eforturile autorităților publice centrale din diferite țări în dezvoltarea durabilă a orașelor. Țara noastră a fost reprezentată la eveniment de șeful Direcției arhitectură, construcții și locuințe, din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC), Serghei Munteanu. Oficialul a menționat că evenimentul a reunit mai mult de 30.000 reprezentanți ai Guvernelor, autorităților locale, societății civile, sectorului privat, instituțiilor academice și toate grupurile de interese relevante în dezvoltarea politicilor urbane și de locuințe din diferite țări. "Conferința a fost o platformă globală de experiențe și bune practici în realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă. Pentru noi a fost o oportunitate de a accesa experiența altora în acces sens, iar prezentarea Raportului Național cu referire la dezvoltarea locuințelor și a mediului urban din țara noastră, ne-a oferit posibilitatea să propunem spre discuție provocările de urbanizare cu care ne confruntăm și să obținem răspunsuri concrete pe care le-am putea utiliza. Acest eveniment propune o "nouă agendă urbană" prin care să observăm dinamica schimbării civilizației umane", a subliniat Serghei Munteanu. Potrivit reprezentantului MDRC, rolul agendei este de a oferi ghidarea necesară pentru implementarea celor 17 obiective de dezvoltare durabilă asumate prin Agenda 2030. Acest document cuprinde o serie de recomandări pentru regîndirea felului în care orașele actuale sunt planificate, administrate şi locuite. De asemenea, printre recomandările agendei, se regăsesc cele legate de diminuarea poluării din orașe, tranziția spre energii regenerabile, îmbunătățirea transportului public şi gestionarea echilibrată a resurselor naturale. Concomitent documentul înscrie obiectivele de creare a oportunităților egale pentru toți cetățenii, eliminarea discriminării, îmbunătățirea amenajării orașelor, implementarea unor măsuri pentru reducerea emisiilor şi pentru o mai bună gestionare a impactului schimbărilor climatice, facilitarea colaborării şi a accesului la spații publice, încurajarea inițiativelor verzi, precum și dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare inclusiv și de ciclism. "Noua Agendă Urbană reflectă viziunea comunitară asupra dezvoltării urbane durabile pentru că are o abordare integrată, bazată pe localizare, care ține cont de diversitatea orașelor ținînd cont de legăturile dintre urban şi rural. Înalții oficiali europeni, prezenți la eveniment, au confirmat disponibilitatea UE de a oferi sprijin țărilor din comunitate pentru dezvoltarea locuințelor şi a dezvoltării urbane durabile și au subliniat că pentru realizarea obiectivelor este necesar de respectat drepturile omului la indivizibilitatea şi universalitatea demnității umane, promovarea drepturilor femeii, necesitate vitală în realizarea unei dezvoltări sustenabile şi cuprinzătoare", a precizat Serghei Munteanu. Totodată, funcționarul a menționat că participanții au discutat în cadrul ședințelor plenare, precum și sesiuni speciale, subiecte ce țin de planificarea urbană și spațială; finanțe municipale; locuințe; guvernare urbană; reglementări urbane și legislație, amenajarea spațiilor publice, etc. Menționăm, ONU reunește o dată la 20 de ani, specialiștii în domeniul locuințelor și dezvoltării urbane pentru a stabili noi obiective în dezvoltarea durabilă.
28 octombrie 2016 Serviciul de presă al Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor
|






694 






































