Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca a discutat, ieri, cu reprezentanții Departamentului Infrastructura Municipală și de Mediu, Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (Londra) și oficiul local al Băncii, aspectele de realizare a proiectelor de alimentare cu apă și referitoare la managementul deșeurilor solide, posibilitățile de finanțare a proiectelor respective în anul 2017.
În cadrul discuțiilor, reprezentanții băncii și-au confirmat disponibilitatea de a continua colaborarea și a iniția proiecte comune în domeniile vizate.
"Ne bucură disponibilitatea băncii de a oferi suport pentru proiectul ”Alimentarea cu apă și canalizare în regiunea de sud a Moldovei”. Am avut anterior o cooperare eficientă cu experții BERD, la elaborarea proiectului de Lege cu privire la condominiu și Legea privind performanța energetică a clădirilor, precum și Planul de acțiuni privind implementarea acesteia. Sperăm ca în anul 2017 să avem mai multe inițiative comune în implementare", a precizat ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca, în cadrul întrevederii.
La recomandarea echipei BERD de definitivare a conceptelor pe domeniul managementului deșeurilor solide și formulare a unei poziții consolidate, ministrul a menționat despre cooperarea interinstituțională existentă cu Ministerul Mediului și coordonarea prealabilă cu specialiștii instituției. .
Abordînd subiectul finanțării proiectelor infrastructurale, specialiștii Băncii au menționat și despre posibilitatea contribuției la identificarea co-finanțării din partea partenerilor de dezvoltare activi în Republica Moldova.
Reamintim, în conformitate cu Strategia BERD pentru Republica Moldova în perioada 2014-2017, banca se va concentra pe abordarea priorităților ce țin de crearea condițiilor prielnice dezvoltării sectorului privat, promovării standardelor europene și integrării regionale și sporirii comercializării și durabilității întreprinderilor municipale.
7 decembrie 2016
Serviciul de presă al Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor

768